vineri, aprilie 08, 2011

Ce vrei să schimbi?

Am avut parte de o experienţă cu totul şi cu totul inedită fiind invitată să discut într-un grup profesional despre schimbările pe care le-am făcut din momentul în care am părăsit mediul corporatist şi despre ce planuri am pentru viitor.

Senzaţia mea a fost că toţi cei prezenţi simţeau că sunt nemulţumiţi de ceva din starea lor actuală, dar nimeni nu putea identifica ce anume ar putea fi acel ceva. Iar toate încercările mele stângace de a sublinia în discuţiile libere, că nu doar strategiile şi acţiunile sunt importante în managementul unei schimbari, ci şi partea mai puţin vizibilă reprezentată de identitate şi rol, s-au soldat cu o lipsă îngrijorătoare de dialog.

Aşa că singura mea concluzie este că mai am nevoie de resurse şi probabil experienţă, ca să accept că nu toţi oamenii îşi dau seama când este momentul să îşi părăsească zona de confort şi să schimbe o situaţie nemulţumitoare. Asta probabil se datorează şi atitudinii mele câteodată pushy, de a împărtăşi cu ceilalţi marile mele revelaţii şi descoperiri în domeniul regăsirii de sine, uitând că percepţiile asupra realităţii pot fi atât de diferite de la persoană la persoană.

Noapte bună şi promit să revin cu prospături de la Cursul de Associate Coach.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu