luni, decembrie 26, 2011

Cum să treci mai simplu la Noul An

De fiecare dată când se apropie finele anului mă apucă frământarea planificării anului viitor şi a listelor:
"Ce te-a apucat dragă, parcă nu ştii că toate astea sunt inutile. Habar nu ai pe unde vei "umbla" anul care vine." Dar cu toate astea, cam de pe la Craciun, retrospectiva şi planificarea încep să îmi dea ghies şi nu mă slăbesc până la Revelion, ba uneori acest imbold se face simţit intercostal până în primele săptămâni din ianuarie. Şi mă întreb, oare ce este în spatele acestei dorinţe? Explicaţia psihologică (valabilă doar pentru mine) este simplă. În spatele planificării stă nevoia de siguranţă, aş vrea să ştiu că anul viitor voi fi în siguranţă, că ceea ce voi planifica mai ambiţios sau mai puţin ambiţios se va realiza şi eu voi fi bine.

În mod paradoxal planificarea de tip invers, pe care se bazează şi planificarea de business funcţionează, adică dacă îmi stabilesc unde vreau să ajung şi calculez toţi paşii dinspre viitor spre prezent, există 90% şanse, cu o analiză bine făcută în spate, să realizez planul.

Dar Noua Lume şi Noua Economie sunt dovada vie a faptului că acest mod de planificare nu mai conduce la rezultate atât de des. Unele firme sunt "norocoase", altele nu, la fel şi cu persoanele. Deci componenta "noroc", a cărei predictibilitate este greu să o estimezi, începe să joace un rol important în viaţa noastră şi a business-urilor. Noroc, hmmm! Românii, popor înţelept, spun aşa " Norocul şi-l face fiecare." Iată cum poţi interveni şi în ceva ce pare de neatins, norocul.

Cum ne facem singuri norocul? Asta da provocare pentru Anul Nou. Vă mai amintiţi când mergeaţi la examene sau teze şi aveaţi noroc? Dar când vă sărea profesorul de la ascultat pentru că se lipeau două pagini de la catalog? Situaţiile par din categoria noroc pur, însă îndrăznesc să vă spun că acelea au fost singurele momente când aţi fost autentici, cu intenţii clare şi perfect aliniaţi la toate nivelurile. În momentele acelea aţi reuşit să vă reparaţi destinul şi să vă croiţi singuri norocul. Despre asta este vorba. În loc să fim împrăştiaţi în trecut şi viitor, ce-ar fi să ne rezumăm la prezent? În loc să ne concentrăm pe ce am putea face, ce-ar fi să facem? În loc să evităm, ce-ar fi să ne dorim, să ne lăsăm atraşi? Aşa se face norocul cu cât ne păstrăm mai mult în acest registru cu atât planurile se vor face singure, nu va mai fi nevoie de frământări şi strădanie.

Soluţia mea este uşor transferabilă indivizilor, când voi găsi o variantă acceptabilă şi transferabilă afacerilor, probabil voi fi bogată:-)

Dragii mei, concluzia acestui articol este că până la planificare este nevoie de noroc, iar norocul îl facem când:
1. ne clarificăm intenţiile - Ce ne dorim cu adevărat?
2. ne clarificăm ecologia - Ce ne dorim este bine pentru noi? Dacă ne imaginăm în viitor făcând ce ne dorim ne simţim bine?
3. ne găsim un atractor - Ce ne însufleţeşte, în ce credem cu tărie?
4. ne hotărâm să facem - Ce am făcut şi nu mai vrem să facem? Ce ne imaginăm că va fi şi nu mai vrem să fie?
5. dam drumul creativitatii - Listam 50 de posibilitati care sa indeplineasca criteriile de mai sus.
6. dam voie norocului sa actioneze - alegem cele mai bune 10 idei, si le alocam resurse (timp, buget, networking)
7. ne stabilim repere personale - Cum vom remarca noi ca am schimbat ceva?
8. ne stabilim repere in realitatea externa - Cum vor remarca cei din jur că am schimbat ceva?

Şi încă ceva, nu puneţi mai presus de Dumnezeu, sistem, Univers, Viaţă această capacitate nouă de a vă influenţa norocul. Sărbătoriţi şi fiţi recunoscători când obţineţi un rezultat. Puneţi echilibru între toate segmentele vieţii voastre.

Paşii descrişi mai sus sunt în acelaşi timp un proces şi o fotografie a unui proces. Toţi paşii îi putem aplica secvenţial sau în totalitate când nu ştim cum să înaintăm, cum să mergem mai departe.

Ca exerciţiu puteţi lua un creion şi o hârtie şi răspunde deschis şi cu onestitate la întrebările de mai sus, vă vor ajuta să păşiţi într-o altă lumină spre Noul An, Noua Lume, Noua Economie.

Bibliografie:
Jack's Notebook, Greg Fraley
Eckhart Tolle, Puterea Prezentului
Get the Life you Want, Richard Bandler
Karma pură, S.N.Lazarev

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu