vineri, ianuarie 06, 2012

Este totul numai in mintea noastra?

Aleg sa impartasesc toate experientele prin care am trecut, placute sau neplacute, in ideea ca si altii pot sa se regaseasca in povestirile mele si vor identifica mai usor o cale de iesire din framantarile lor existentiale. Viata este frumoasa, totul este sa iti pui ochelarii potriviti!

O vreme am trait pur si simplu, nu cautam prea multe explicatii, nu puneam foarte multe intrebari. Cand ceva nu mergea bine dadeam vina pe altcineva, de obicei pe cei cu care interactionam. Mi se intampla ceva neplacut la job, sefii erau de vina, aveam parte de o cearta buna in familie, oftam si ma gandeam ca nimeni nu ma intelege.

Apoi ceva s-a intamplat, am devenit o alta persoana, incet incet m-am transformat intr-o umbra a ceea ce obisnuiam sa fiu. Mi-a disparut increderea in propriile forte, plangeam din orice, ma obosea orice se intampla nou si neasteptat. Incercam sa le explic celor din jur ce mi se intampla si ei nu imi confirmau in exterior ce simteam eu in interior.

Cum lucrurile mergeau din rau in mai rau am mers la psiholog si dupa cateva luni am inceput sa fac cateva schimbari. Cel mai usor am rezolvat partea profesionala a prestatiei mele, insa nu era suficient. Purtam pe umeri un munte de deziluzii. Dupa fooaarte multe sedinte am descoperit ca a te ocupa personal de evolutia ta este o solutie mai buna, progresam mai repede si imi pastram interpretarea ca sunt in parametri psihici normali, lucru care iti este un pic zdruncinat atunci cand mergi la doamna sau domnul psiholog. Povestea cresterii mele personale este una care continua si nu pot fi decat recunoscatoare ca am ales sa ii ajut si pe altii sa creasca.

Dar sa revin la subiectul postarii. De multe ori mi-am spus ca totul se intampla numai in mintea mea si pe undeva aveam dreptate. Daca eu aleg sa dau o anumita interpretare situatiei in care ma aflu si sa nu o chestionez, atunci da, totul sta in interpretare. Interpretarea este intotdeauna o impletire intre emotional si rational. Educatia noastra, si cea a baietilor si cea a fetelor, este centrata pe a sti, nu pe a simti. Invatam pe propria piele ca nu este bine sa iti arati emotiile, asa ca ne antrenam de copii sa ignoram ce simtim. Dupa ani si ani de antrenament, majoritatea covarsitoare a adultilor timpurilor noastre sunt dominati de ratiune si isi ignora emotiile. Frumoasa psihologizare, nu-i asa? Insa surpriza mare este ca ma insel, ma insel amarnic...

Mai exista o foarte interesanta abordare care spune ca in viata unui adult care nu isi poate accepta conditia, cea de omuletz plin de defecte, se intampla un fenomen ciudat care seamana cu situatiile din basme. O parte din psihicul acestuia devine autonoma si incepe sa ii
"inghita" identitatea, ca un fel de spirit care il bantuie. Procesul de asimilare a identitatii (eului) de catre acest fragment (complex) se incheie cu o modificare temporara si inconstienta a personalitatii.
Inseamna ca spre deosebire de prima teorie, cea a interpretarii, aici intervine pe langa minte si ceva mai profund, ceva ce nu poate fi controlat, ci cel mult poate fi acceptat sau lasat sa isi faca de cap.

Ia ascultati aici:
"Despre o emotie provocata de un complex se spune ,,Ce l-o fi apucat si azi?" sau "Are draci!" s.a.m.d. Cand folosim aceste metafore cam uzate, nu ne mai gandim la sensul lor originar, care este insa usor de recunoscut inca si, in plus, ne indica fara vreo umbra de indoiala ca omul mai primitiv, ceva mai naiv, nu psihologiza, asa cum facem noi, complexele care il tulburau, ci le percepea ca pe niste entia per se, ca pe niste demoni, cu alte cuvinte. Evolutia ulterioara a constientului a dus la o asemenea intensitate a complexului eu-lui, ..., incat complexele au fost complet deposedate de autonomia lor initiala, cel putin in felul de a vorbi despr ele. Se spune de regula "Am un complex". Vocea medicului care interpeleaza pacienta isterica spune "Durerile voastre nu sunt reale, va inchipuiti doar ca va doare."...incercam in orice caz sa convingem bolnavul ca se incurca in propriile lui idei fixe. " C.G.Jung Puterea sufletului

 Este ceea ce reprosez eu mereu tuturor celor care se promoveaza ca fiind de mare succes, psihologia ca orice alta stiinta a dezvoltarii personale este una subiectiva, nu poti sa experimentezi dezvoltarea personala doar la nivel cognitiv, emotiile sunt o parte importanta, spiritul este o parte importanta, sufletul este o parte importanta, corpul este o parte importanta...

Ca o concluzie personala a afirmatiei din titlu, mintea este un instrument deosebit de puternic. Nu ne poate face rau daca este contrabalansata de inima (emotii, suflet). Si recunosc m-am inselat, nu este totul numai in mintea noastra, mintea este doar un fel de interfata de comunicare cu aceasta lume...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu