miercuri, februarie 22, 2012

Câte feluri de bunătate există?


Ce ne face să spunem despre o persoană că este bună?
Să defineşti bunătatea poate fi o provocare, dacă ne rezumăm doar la ce gândim. Lărgind aria percepţiilor exerciţiul poate deveni o joacă de copii. Cum ne simţim în preajma unui om bun?

În primul rând ne simţim acceptaţi, ne simţim fireşti, nu este nevoie să facem eforturi de nici un fel să comunicăm, să ne facem plăcuţi. Când întâlneşti o astfel de persoană, devine posibilă alăturarea termenilor viaţă şi bucurie. Simţim un soi de admiraţie şi de fascinaţie cum numai în prezenţa persoanelor apropiate şi dragi ni se mai întâmplă. Ceva din privirea din tonul vocii, din atitudinea unei astfel de persoane ne face să ne dorim să fim la fel, ştim în forul nostru cel mai profund că din acelaşi fel de material suntem făcuţi şi noi. Însă genul acesta de întâlniri sunt mai rare decât ne-am dori şi atunci şi şansele de a modela o astfel de persoană sunt proporţionale. Cei mai mulţi dintre noi alegem să mimăm bunătatea ca să fim acceptaţi de societate. 

Ce cred eu că face diferenţa între un om bun din datorie şi un om bun din vocaţie este intenţia sa. Un om bun din vocaţie are o intenţíe simplă şi clară în permanenţă, aceea  de a-i ajuta pe ceilalţi, însă o face fără să se piardă din vedere pe sine. De fapt îşi integrează la un nivel superior de înţelegere şi de acţiune această intenţie simplă.

Un om bun din datorie îşi lasă bunătatea la nivel de înveliş, ca un fel de mască în spatele căreia îşi ascunde fricile, incertitudinile şi tot ce el interpretează că ar fi slăbiciuni. Acest aranjament poate fi funcţional pe termen lung, însă susţinerea lui consumă enorm de multă energie şi poate duce chiar la erodarea psihicului şi fizicului persoanei. Într-un fel strategia omului bun din datorie este paradoxală, pentru că el construieşte la suprafaţă o mască de bunătate nemaifiind capabil "să-şi vadă"  propria bunătate. Din această postură omul bun din datorie mimează bunătatea îndreptată spre exterior, însă nu mai are posibilitatea să o îndrepte şi către interior. Intenţia omului bun din datorie este în aproape toate cazurile propria-i siguranţă, iar această intenţie îi zădărniceşte încă şi mai mult căutările.

După o tiradă atât de convingătoare despre cele două tipuri de bunătate, veţi aştepta probabil să găsiţi şi o soluţie, însă ce şanse ar avea această soluţie să treacă dincolo de mască? Un om bun din vocaţie a practicat intenţia bunătăţii şi înţelege prin prisma acţiunii ceea ce eu spun aici, un om bun din datorie nu va înţelege nimic sau cel mult va intui dincolo de metaforele folosite că există ceva demn de explorat. Bunătatea practicată la nivel de intenţie şi fără să fie conştientizată, aceasta este adevărata provocare...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu