marți, iulie 02, 2013

Ce am devenit?

Ma uit la mine si am o senzatie stranie de caldura. Suntem multi pe acest pamant, multi cu inimile deschise, multi speriati de moarte, multi iresponsabili, multi bravi, multi ignoranti, multi frumosi, multi visatori, multi vulnerabili, multi incrancenati, multi respinsi, multi abandonati, multi iubitori, multi optimisti, multi tradati, multi joviali, multi nedreptatiti, multi care am uitat de unde venim, multi care incepem sa ne amintim.

Haide ca nu e greu sa iti amintesti. Iti mai amintesti zambetul cald al mamei si caldura din bratele tatei? Iti amintesti harjonelile cu sora mai mare? Iti amintesti cand administrai pupicuri pe banda oricui se ivea in calea ta. Aveai 4 ani si te plictiseai cand cei mari se uitau la televizor. Asa ca treceai la actiune, ii luai pe toti la rand si ii pupai pe obraji. Care era reactia lor? Se aparau, radeau, erau surprinsi. Reactia lor era atat de proaspata, iar rezultatul atat de neasteptat incat reluai, din nou si din nou. Rasetele nu mai conteneau. Apoi oboseai te ghemuiai intre mama, tata, frati, surori si adormeai. Nu aveai vreo grija ca nu dormi cum trebuie, ca sforai sau ca maine vei fi obosit. Dormeai pur si simplu. Ca prin vis iti aminteai ca tata sau mama te purtau pana in pat si te asezau cu grija.

Apoi dimineata te trezeai si nu intelegeai de ce nu mai e nimeni in jurul tau, fratii mai mari plecau la scoala, mama trebaluia, tata era la serviciu. Asa ca intrai in modulul de joaca, pe afara de obicei. Imaginatia ta ridica decoruri fantastice, firul povestilor se tesea singur. Vorbeai cu tine, cu cerul, cu insectele, cu puii, cu iepurii, cu pisicii si cateii. Acum erai un orfan din print si cersetor, iar in secunda urmatoare regina florilor si a paianjenilor. Imbratisai viata asa cum venea, iar existenta ta era atat de aproape de sursa calda a iubirii.

De cand nu v-ati mai simtit asa? In ce imprejurari dubioase ati sugrumat aceasta energie? Cum se poate sa va reconectati la firul ei? Din ce colt intunecat si uitat de lume este nevoie sa scoateti ciuful blond al copilului din voi? De unde va vine pofta de viata? Cum este sa ai o burta plina ochi de ras? Cum este sa pipai o ora un fir de iarba pentru ca se simte ciudat de placut sau sa gusti dintr-o corcodusa calda, luata direct din pom ziua la amiaza.

Tot demersul atat de pompos numit dezvoltare personala are aceasta finalitate. Nu este numai despre reconectarea la copilul din noi, nu este doar despre descoperirea poftei de viata, nu este doar despre cum sa facem si sa dregem ca sa iesim din mintea noastra.

Este despre cum sa lasam incrancenarea, sa ii dam drumul, sa ne deschidem piepturile si burtile si sa sa acceptam ca uneori conditiile sunt prielnice si altadata nu sunt. Sa lasam sa curga raurile de lacrimi si hohotele de ras, sa ne ghemuim langa iubitii si iubitele noastre, sufletele calde langa care am ales sau nu sa traim. Ce vine, vine. Sa fie primit. Ce nu vine, n-are decat. Stie altcineva mai bine decat noi, de ce.

Cand simtiti ca in voi mijeste o emotie cat de mica, nu o sugrumati, ci deveniti atenti. Ea este un porumbel calator cu un mesaj pentru voi si numai pentru voi. Odata ce veti intelege mesajele aveti deschisa o poarta catre eliberare, ati gasit drumul catre casa. E departe casa si mai aveti multe de facut pe aici, asa ca fiti intelepti!


Postare inspirata de rezidentialul de respiratie organizat de Claus Kostka in Romania.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu