marți, septembrie 23, 2014

Începeți cu voi!

"Cum poți să ții ceea ce nu ești? Ai vrea oare să silești universul, care nu ești, să intre sub jugul cunoștințelor și cunoașterii tale mizerabile? Gândește-te, poți să te știi pe tine, și astfel vei ști destul. Nu poți însă să-l știi pe celălalt și tot restul. Ferește-te să știi ceea ce este dincolo de tine, altminteri sufoci cu aroganța științei tale, viața celuilalt care se cunoaște singur pe sine. Asta este limita lui."
Liber Secundus - 124/128
C.G.Jung

După ce am citit aceste rânduri simt nevoia să îmi fac mea culpa dacă uneori în postările mele am sufocat viața voastră, voi care vă cunoașteți pe voi. În același timp mă felicit că am restrâns subiectele celor împărtășite la experiența mea, în mare parte. Acum că am echilibrat lucrurile vă spun, bine v-am regăsit! Am întârziat o vreme prin valurile vieții care mă încearcă zilele acestea. Am poposit pe maluri abrubte și am navigat în ape tulburi. Dar așa cum am experimentat și am aflat de la alții mai îndrăzneți și mai nebuni ca mine, nu ce este bine sau rău este important, ci în ce direcție mergi, în sus sau în jos. Eu am mers în ambele direcții, dar dacă ar fi să fac o estimare a difereței de altitudine am parcurs multe mii de metri în jos și un modest zeci de metri în sus. Nu e rău deloc.

Ce este liniștitor este că încep să accept că acesta este drumul meu. Pare că îmi plâng de milă, să știți că din răsputeri mă străduiesc să nu. Cum mă voi cunoaște pe mine dacă nu îmi văd și partea neînsemnată, partea negată? Și este ceva de văzut, credeți-mă! Uneori mă simt recunoscătoare. Stau cu respirația tăiată de frică, dar mulțumesc, că am avut această oportunitate de a îmbrățișa viața, după ce ani de zile am trăit într-o fantezie departe de viață. Este dureros acum să-mi văd propria creație prăbușindu-se. Și este dificil să mă deschid către ceva nou, necunoscut, frumos, dar înspăimântător în același timp. Mă dor toate, simt că mă sfărâm în milioane de bucățele, mă dor mușchii, oasele, pielea, fiecare celulă doare, strigă, se luptă. Singura alinare este că nu mă simt singură, știu că mai sunt în apropierea mea persoane care trec prin ce trec eu. Și nu vorbesc metaforic, nu mă refer la oameni din jurul meu pe care nu îi cunosc. Aceste persoane le-am îmbrățișat, le știu numele, am fost martoră la călătoria lor. Le port un respect pe care poate doar familiei mele îl arăt, respect pentru alegerile lor, pentru suferința lor și pentru iubirea pe care o aleg indiferent de condițiile în care se găsesc. Aș vrea să văd mai mulți oameni care fac la fel.

Cam atât am avut să vă spun azi. Fiți înțelepți, începeți cu voi, întotdeauna!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu