sâmbătă, iulie 16, 2016

Voința până unde?

De nu știu câte ori am ajuns la discuții contradictorii dacă există sau nu ceva ce scapă voinței. Adică ce poate fi mai simplu? Îți propui ceva, treci la acțiune și ajungi să îndeplinești ce ți-ai propus. Adică unu și cu unu fac doi, nu-i așa? 

Dintr-un milion de motive ajung să îmi dau seama că există pe lumea asta nenumărate situații în care unu și cu unu nu au cum să dea doi. Există oameni al căror sistem decizional sau chiar sistemul voinței să fie serios afectat, de la ușoară confuzie, până la paralizie totală. Ba mai mult există oameni care asociază "a-si dori" (scânteia din spatele sistemului voinței) cu sentimentul vinovăției acute, pentru că nu au fost încurajați atunci când au dorit ceva pentru prima dată sau pentru simplul fapt că voința lor contrară (de obicei opusă voinței unui adult, ei fiind copii) i-a costat umilința. 

Voi lăsa sistemul decizional deoparte, deși el este foarte strâns legat de cel al voinței, și mă voi concentra asupra sistemul voinței sau volițional, cum îl veți mai găsi menționat prin literatura de specialitate.

Dar inainte de acest pas as vrea sa fac lamuresc de ce vointa inseamna pentru unii mai mult si pentru altii mai putin.

Asa ca va voi oferi o imagine printr-o alta pereche de ochi sau din papucii altcuiva cum se spune. Acum cativa ani mi-a venit ideea sa ma desenez asa cum ma vad de la piept in jos, sper sa gasesc fotografia schitei sa o postez si am avut o senzatie foarte bizara cand mi-am desenat mana cu care desenam. Cred ca pentru prima data am realizat cat de ciudat este sa iti arati tie ce vezi. O nebunie, ce mai! Aceeasi problema o am cu a explica ce inseamna o tendinta nevrotica dintr-o perspectiva subiectiva. Karen Horney spune ca diferenta intre vointa "normala" si cea nevrotica este precum diferenta dintre 7 si -7 (minus sapte), marimea este aceeasi, doar semnul este complet opus. Una dintre tendintele nevrotice construite ca sa sustina de obicei alte tendinte nevrotice intr-o mare constructie alambicata este cea care sustine suprematia vointei.

Mai precis ea este definita ca fiind "tendinta nevrotica de a crede in omnipotenta vointei compusa din:
- sentimentul tariei de caracter dobândit prin credința în puterea magică a voinței
- reactia de dezolare la orice neîmplinire a dorințelor
- tendința de a renunța la dorințe sau de a le limita și de a-și retrage interesul din cauza groazei de "eșec"
- groaza de a recunoaște orice limitări ale voinței pure.


Sunt definite 10 astfel de tendințe care fie singulare, fie corelate între ele ridică mari dificultăți individului în calea lui spre dezvoltare:

1. Nevoia nevrotica de afectiune si aprobare;
2. Nevoia nevrotica de un partener care sa iti preia viata;
3. nevoia nevrotica de a-ti restrictiona viata intre limite inguste;
4. Nevoia nevrotică de putere cu doua variante:
4a. Tendinta nevrotica de a se controla pe sine si pe ceilalti prin ratiune si anticipare;
4b. Tendinta nevrotica de a crede in omnipotenta vointei;
5. Nevoia nevrotica de a-i exploata pe ceilalti si de a obtine cu orice pret tot ce e mai bun de la ei;
6. Nevoia nevrotica de recunoastere sociala sau prestigiu (poate sa fie combinata sau nu cu nevoia de putere);
7. Nevoia nevrotică de admiratie personala;
8. Ambitia nevrotica de realizare personala;
9. Nevoia nevrotica de autosuficienta si independenta;
10. Nevoia nevrotica de perfectiune si invulnerabilitate.


   Teoria tendintelor nevrotice expusa in aceasta postare apartine psihanalistei neofreudiene Karen Horney, cea care a explicat pentru prima dată dezvoltarea nevrozelor din perspectiva relatiilor și nu din perspectiva psihicului izolat. Orice carte scrisa de Horney face lumina asupra tendintelor nevrotice si ale modului in care acestea ne impiedica sa ne dezvoltam. Horney este cea care spune ca un terapeut bun nu face altceva decat sa inlature blocajele din calea clientului sau, restul este facut de clientul insusi.

http://www.edituratrei.ro/carte/karen-horney-autoanaliza/2625/





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu