Ambasador Star of Service

joi, decembrie 01, 2011

Vocaţia, o cutie a Pandorei?

"Cutia Pandorei - după cum povesteşte Hesiod, Pandora, un personaj din mitologia greacă, a fost modelată de Hefaistos, iar zeii i-au dat viaţă. Zeus a destinat-o căsătoriei cu Prometeu pentru a-l pedepsi pentru furtul focului din cer. În cutia Pandorei erau închise boli, necazuri şi suferinţe, iar la deschiderea ei, în lume s-au revărsat toate relele, pe fundul cutiei rămânând doar speranţa. În zilele noastre, prin această expresie se desemnează o sursă de nenorociri."

Acum ceva vreme am vorbit cu unul dintre foştii mei colegii care răspunde de operaţiunile internaţionale ale unei cunoscute companii farmaceutice. Nu este român, nici german, de fapt este originar de pe alt continent, cel american. Informaţia are relevanţă pentru a schimba o convingere, aceea că suntem foarte diferiţi, noi românii de restul, noi europenii, de restul. Pe dinăuntru suntem la fel, ca să vezi:-)!

Are acelaşi program şi face aproximativ acelaşi lucru de cel puţin 11 ani. O parte din ceea ce face îi place, mai precis deplasările în teren, să cunoască alţi oameni, să vorbească cu alţi oamenii. Are un stil plăcut, o mare deschidere către alte persoane, o minte bună şi se face uşor acceptat de oricine. În orice echipă a lucrat, a avut succes. Îi place să călătorească, este fascinat de cultura Europei de Est, dar şi de alte culturi. Este un explorator, dar şi un fin analist al firii umane. Simte monstruos si vede enorm, ca să il parafrazez pe Caragiale.
Mi-a declarat şi apoi a urmat o tăcere prelungită de partea cealaltă a conexiunii telefonice, că ceva lipseşte din cariera lui, nu este 100% mulţumit. Am interpretat că nu va avea nici curiozitatea şi nici curajul să schimbe ceva. Este probabil foarte bine plătit, nu am avut vreodată curiozitatea să aflu, salariul este subiect tabu pentru vestici si americani, are o funcţie importantă, a muncit mult pentru fiecare succes şi totuşi ceva lipseşte. În interpretarea mea atractorul pe care eu îl numesc Vocaţie este bine ascuns şi va sta acolo mult şi bine. Ca şi alte persoane, el se teme că odată pornit în căutarea acelui ceva, îşi va pierde avantajele actualei poziţii sau poate chiar slujba.

Am scris zilele trecute pe Facebook că o evaluare vocaţională nu se încheie întotdeauna cu o demisie şi am vorbit serios. Umblu din nou la mituri şi la idei preconcepute şi vă spun din experienţă că o evaluare vocaţională vă poate schimba în primul rând perspectiva asupra profesiei şi nu neapărat profesia.
O evaluare vocaţională vă ajută să înţelegeţi mai bine care vă sunt competenţele naturale şi care sunt competenţele împrumutate, unde cheltuiţi exagerat de multe resurse şi cum puteţi redirecţiona resurse în zona competenţelor naturale.

După evaluare vă puteţi face un plan realist şi ancorat în propria persoană, nu în persoanele din anturaj, un plan care vă va duce în timp către o nouă identitate profesională, de OM CU VOCAŢIE, dar care în acelaşi timp vă va arăta ce mai aveţi de învăţat, de îmbunătăţit, de acumulat. Iar un OM CU VOCAŢIE poate să fie orice, poate fi un angajat de succes, dacă este aşezat în poziţia potrivită, poate fi un lider de excepţie, aşezat în domeniul potrivit, poate fi un antreprenor sau un liber profesionist de succes pe segmentul în care excelează.

Ca să vă faceţi o idee voi posta săptămâna viitoare o schemă de evaluare vocaţională. Sper să vă fie de folos.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu