Ambasador Star of Service

marți, martie 27, 2012

Ajutor imi perd vocatia! capitol 4 - Extazul

www.facebook.com/VocationalCoach
Capitol 4
Extazul

Ieri in timp ce scriam despre perioada de agonie, stiam deja ca azi voi scrie despre extaz. Acestea doua merg impreuna si amandoua ne toaca marunt. Prima ne duce in iadul suferintei, iar  a doua ne umple de iluzii. Cu cat ne urca mai sus iluzia cu atat ne coboara mai jos suferinta. Fiica si fiul aceleiasi mame, educatorii nostri de nadejde, partea intunecata a smereniei, ziceti-le cum vreti, pentru ca stiu sigur ca i-ati cunoscut.

Se pare insa ca fara aceasta experienta, fara traversarea acestei punti a suspinelor, nu putem ajunge dincolo...nu putem sa intelegem ca suntem mai mult decat masca sociala. Problema se rezuma la timpul pe care alegem sa il petrecem suspendati pe punte.

Unii trec destul de repede peste hop si folosesc cu masura suferinta, atunci cand isi dau seama ca este doar in mintea lor. Acestia se extaziaza mai putin. 

Dar exista si categoria suferinzilor fara sfarsit, oameni care de teama stau o perioada lunga pe puntea suspinelor. Acestia din urma sunt maestrii ai extazului pe care il gasesc in orice sau daca nu, il fabrica cu febrilitate, devenind dependenti de comportamente autodistructive. Dependenta de mancare, de senzatii tari, de dezvoltare personala fara finalitate, de relatii, de sex, de mancare sanatoasa, de alcool si substante sunt modurile in care extaziatii aleg sa amane schimbarea. Extazul ramane singurul generator de energie aflat la dispozitie.


Intr-un fel este singura modalitate de a te pozitiona in siguranta, mai bine intr-un tipar cunoscut, chiar daca disfunctional, decat sa imbratisezi necunoscutul. Suna familiar,  nu-i asa?


In plus ce frumoase asteptari, ce trairi intense, cata drama in relatii, aproape ca poti sa scrii o carte in care sa descrii cat de intens si de mizerabil te poti simti atunci cand lucrurile nu merg cum trebuie. Si numai ceilalti sunt de vina, ah ce lume haina!:)


Ma voi da tot pe mine ca exemplu concludent. Cand am inceput sa caut informatii despre dezvoltarea personala si sa merg la cursuri, totul era transformat intr-un astfel de extaz disfunctional. La curs eram bine, avansam dupa mine foarte bine, cel mai bine:) insa cand ajungeam acasa si venea ziua de luni, nu puteam sa incep nimic, zaceam pe canapea si ma simteam ca naiba. Cred ca acest pattern a continuat aproape un an si jumatate. Ma entuziasmam si extaziam cand vorbeam cu cineva sau mergeam la cursuri si ma prabuseam cu zgomot de indata ce ramaneam singura. Cu cat ma criticam mai tare si ma biciuiam cu atat mai mizerabil ma simteam. Eu aveam asteptari de la mine, cei din jur, credeam eu, aveau asteptari de la mine...ca doar faceam dezvoltare personala...


Apoi la un moment dat am invatat despre strategii si am inteles ca     ma aflam intr-o bucla si ca numai cu rabdare si sinceritate voi putea sa avansez. In plus eram foarte obosita, pendularea aceasta si lipsa de activitate constanta ma daduse complet peste cap. Atunci i-am inteles pe cei care pleaca un an prin lume. Ce oglindire mai frumoasa a schimbarilor din interior decat un quest in exterior?! In plus ai sansa sa iesi de sub influenta celor din jur sa cunosti oameni noi, sa intri in contact cu Aici si Acum, nu cu Acolo si In urma cu...


Veti rade dar am stiut ca am iesit din bucla atunci cand meditand nu am mai vazut cerculete si culori si am inceput sa simt si sa aud. Drama din viata mea a scazut in intensitate, nu mi-a parut rau nici o clipa, pentru ca in sfarsit in sufletul meu s-a facut liniste. Si zi dupa zi am inceput sa simt odihna si seninatatea. Partea proasta este ca am somatizat foarte mult si prima care a cedat a fost coloana. Dar despre asta intr-o postare viitoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu