Ambasador Star of Service

duminică, noiembrie 04, 2012

Ești tu cu tine sau tu cu ceilalți?

Iata cum ma intorc din nou si din nou la tema care bulverseaza pe foarte multi, inclusiv pe mine uneori:)

Cum gestionez cele două dimensiuni care se intamplă deodată în mine: dimensiunea interpersonală si dimensiunea intrapersonală? Mai simplu, cum faci să fii tu insuți in relația cu ceilalți?

Din momentul în care am ințeles că este pe bune, că unii din noi sunt în mod natural interesați de lumea din interior, iar alții sunt în mod natural interesați de lumea din exterior, mi-am promis că voi ține cont în tot ceea ce fac de această descoperire.

Și când am ințeles si că aceste tendințe se pot schimba în cursul vieții în funcție de experiențele traversate, am avut cea mai cutremurătoare revelație legată de propria mea persoană.

Nici nu stiți cât de bulversant este pentru o persoană orientată spre lumea interioară să i se dea în mod constant, pentru învățare și fixare, exemple care provin din sistemul unui educator, învățător, profesor, care este orientat spre lumea exterioară. Invers este posibil să fie la fel de bulversant, dar nu pot sa mă pronunț pentru că deja ați ghicit, eu sunt o persoană orientată (natural) spre realitatea mea interioară.

Evit sa folosesc termenii originali, cei introduși în psihologie de către Jung, introvert si extrovert, pentru că acestia au fost demonetizați și s-au transformat în stereotipii, bătându-se monedă mai mult pe cât de închise în ele și nedornice de socializare sunt persoanele introverte și pe cât de deschise și sociabile sunt persoanele extroverte. Am preluat un model complex și extrem de valoros și l-am pus in slujba presiunilor culturale, individul valoros in cultura occidentala fiind cel extrovert, în mod evident.

Se comite de fapt în modelul "occidentalizat" o mare eroare, și anume, aceea că ambele tipologii devin inutile pentru societate atunci când nu iși ating potențialul. Iar în centrul intereselor lui Jung se afla tocmai acest interes, descoperirea transformărilor și a "secretelor" procesului în care indivizii iși descoperă potențialul, procesul de individuație, cum îl numește el.

Stiți deja că nu îmi plac prelegerile lungi, ba mai mult, cred că ele omoară orice interes, așa că închei aici, nu inainte de a da un exemplu din viața mea, așa cum v-am obișnuit.

Din motive pe care le-am descoperit recent, de aceea prefer să nu vorbesc încă despre ele - le voi aborda pe larg într-o viitoare postare, am ales sa mimez comportamentul unei persoane orientate spre realitatea exterioară. Aceasta decizie am luat-o foarte devreme, spun asta pentru imi amintesc ca la 6 ani devenisem deja experta in a juca acest rol. Rolul imi asigura intotdeauna reusita, pentru că îl amestecam întotdeauna cu o mare doză de intuiție. La scoală, în timpul concursurilor școlare, în tabere, excursii, la internat mai târziu, m-am simțit confortabil și aveam in mod invariabil parte de reușite. Părea ca am mulți prieteni și ajungeam întotdeauna în centrul atenției. Se intâmpla totuși un fenomen ciudat, nu eram niciodată mulțumită de ceea ce realizam, nu mă linișteam niciodată, căutam intr-una ceva, dar nu știam ce.

Lucrurile au continuat neschimbate în facultate, dar cred că de pe atunci am început sa simt că in interior începuseră câteva razboaie, iar durata lor se prelungea pe masură ce înaintam în vârstă.

Cand am început să lucrez, deoarece presiunile erau din ce în ce mai mari, am mai facut câteva schimbari in rolul  meu de "sociabila - populară", dar cred că nu am fost foarte inspirată, pentru ca mi-am tăiat accesul la intuitie. Am devenit o persoana "sociabila - populara - rationala", pfui!!!

În acel moment centrul meu de greutate a fost scos cu totul din mine si nu a durat foarte mult pâna a început să se clatine totul. Am trecut prin ani de incrancenare și am muncit enorm cu mine ca să ajung în 2011, la venerabila varstă de 39 de ani (glumesc bineinteles), să descopar cu mare încântare și uriașă surprindere că eu sunt o persoana "indragostită" de realitatea mea interioara. De atunci nu încetez să mă minunez.

De la descoperire încoace inclusiv relația cu cei din jurul meu s-a schimbat, pentru că percepția mea asupra lumii s-a schimbat. A fost ca o reîntoarcere acasă după o lungă și dureroasă desparțire.

Concluzia mea personală este că nu poți despărți sub nici o formă cele două realități, chiar dacă tu ești interesat in mod natural de una din ele, ele se întamplă deodată. Ce poți să faci este să te asiguri ca nu iei decizii ancorat fiind în realitatea greșită, adică cea care este adoptată artificial pentru ca așa "dă bine".

În încheiere vă doresc toate cele bune și să fiți înțelepți!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu