Ambasador Star of Service

vineri, noiembrie 30, 2012

Tu în ce crezi?


Mai crezi în ceva? Este viața ta croită în jurul unui ideal, a unei credințe? Din ce în ce mai des aud în jurul meu interpretări care descurajează idealurile. Parcă toată lumea s-a reunit într-un efort uriaș orientat împotriva visării. Azi este criză, suntem pragmatici, nu mai este loc pentru cei care cred în visele lor. Să facem cumva să scăpăm de ei...

Eu îi asociez pe cei cu idealuri cu o pepinieră de idei sau cu potențialul încă neexplorat al omenirii. Întâlnesc cel mai des oameni cu idealuri printre copii. Am intrat în lumea copiilor recent la centrul Gifted Education si ce am descoperit acolo m-a vrăjit la propriu. Toți copiii cred în ceva, majoritatea în Dumnezeu:)

Discuțiile unor copii de 8-10 ani despre care este cel mai mare lucru care există și care este cel mai mic lucri care există depășesc cu mult în imaginație și acuratețe aceeași temă dezbătută de adulți. Copiii adresează întrebări de genul: "Dar oare există un lucru care nu poate fi numit?" sau  răspunsuri de genul:"Cel mai mic lucru care există este nimicul." A existat chiar o dispută legată despre faptul că s-ar putea ca cel mai mic lucru care există să fie și cel mai mare sau invers. Am petrecut o oră în mijlocul lor și m-am simțit mai liberă ca niciodată.

Tresăream de fiecare dată când o fetiță, cred că cea mai mică (8 ani), corecta cursul discuției cu observații cum ar fi: "Vă rog să fiți atenți că întrebarea domnului (se referea la facilitator) este care este cel mai mic lucru care există, nu cel mai mic lucru care a fost descoperit."

Am  adăugat toate aceste detalii ca să vă demonstrez că de când suntem copii avem acest dar al libertății gândirii și această inocență a sufletului. Ele nu se pierd niciodată. Acestea sunt armele cu care ne păzim idealurile, libertatea.

Drumul meu din ultimii câțiva ani a descoperit bucăți din parcursul unui om către idealul său:

Am intrat într-un program de formare de consilieri vocaționali și am colaborat cu o organizație care îi încuraja pe tineri să voluntarieze. Așa am cunoscut tineri între 19 și 25 de ani și am vorbit cu ei despre idealurile lor. Apoi am avut o tentativă de program educațional care să pună în centru excelența, dar din păcate acest program nu s-a concretizat. Așa am cunoscut profesori și învățători din Casa Corpului Didactic și alți oameni ca mine care doresc să schimbe ceva la nivelul educației. O vreme am primit cereri de consiliere vocațională, pe care le-am onorat cu bucurie.
Am vorbit despre parcursul meu în căutarea vocației unui grup de manageri din industria farmaceutică, grupa de vârstă 30-45.
Recent am dat curs invitației celor de la Gifted Education să îi vizitez. Am facut-o pentru a-i da o șansă fetiței mele să meargă și la un alt gen de "școală". Rezultatul este uimitor. Înțeleg acum ce impact are educația potrivită sau nepotrivită asupra unui copil.

Revin deci la tema initiala:"Ce se întâmplă cu un om pe drumul său către un ideal, de ajunge să se îndepărteze de acesta?"

Din observațiile mele pare că ne lăsăm păcăliți de propriile acțiuni, cădem într-un fel de automatism. Ardoarea idealurilor pălește pentru mulți pe măsură ce înaintăm în vârstă, iar familia, școala și societatea formată tot din noi, să ne înțelegem, nu contribuie prea mult la materializarea idealurilor. La final câștigă automatismul.

Iată pe scurt părerea mea despre cum am putea păstra această comoară neprețuită reprezentată de idealuri. Totul se învârte de fapt în jurul autonomiei.

Autonomia stă la temelia oricărei educații. Nu vom putea educa ființe libere dacă nu încurajăm autonomia. Autonomia conferă libertate, însă o libertate fluidă care poate curge printre libertățile celorlalți. Pentru mulți libertatea înseamnă haos, cu siguranță aceste persoane sunt persoane lipsite de autonomie care nu cred în ele sau în idealurile lor. Când vorbesc despre idealuri vorbesc despre misiunea fiecăruia dintre noi, pentru că fiecare avem una. Nu suntem aici doar pentru noi, suntem aici și pentru ceilalți. Fie că suntem conducători sau conduși, învățați sau învățători, suntem aici cu un scop care este mai mare decât noi. Idealul nostru este de fapt căutarea unui mod de a ne îndeplini menirea. Doar acest mod de funcționare ne va aduce liniște. O lume cu oameni care își știu locul și misiunea, ce loc minunat!!!

Ce putem face mai mult pentru educația unui copil, ca să evităm irosirea idealurilor?

Sistemele educaționale în care eu includ școala și familia (părinții în principal) sunt concentrate în mod eronat  doar pe dezvoltarea cunoștințelor și corectarea comportamentelor.

Dacă mă refer la școală, motivul nu este o programă proastă sau mai știu eu ce alți factori cu nume abstracte. Motivul principal este reprezentat de oamenii care creează sistemul și de oamenii care sunt reținuți de acest sistem. Părerea mea este că sistemul reține foarte multe persoane nefericite și dezinteresate care au nimerit întâmplător în acest rol și sistemul nu încurajează autonomia și creativitatea educatorilor.

Este vital ca educația copiilor noștri să fie făcută de adulți autonomi a căror misiune să fie cea de educatori. O persoană destinată rolului de educator/învățător nu va obosi niciodată în a furniza copiilor "hrana" de care aceștia au nevoie, mai ales dacă îi sunt îincurajate autonomia și creativitatea.

Dacă educația copilului se întâmplă într-un astfel de sistem cu astfel de educatori, mai târziu, când acesta va deveni adolescent și tânăr adult își va putea alege mai ușor calea. 

Un tânăr adult autonom, informat și inserat social poate lua o decizie singur, iar orientarea în viață ar fi o consecință naturală a procesului anterior.
Ce se întâmplă în realitate este că alegerea unei căi în viață, a unei profesii sau pasiuni este lăsată de obicei în seama părinților sau este făcută de tineri insuficient informați sau și mai rău, lipsiți de autonomie. Ne amintim desigur cum am decis noi să facem un liceu sau o facultate.

În această secțiune nu simt nevoia să insist foarte mult. Ce pot sa spun este că nu este niciodată prea târziu să îi ajutăm pe copiii noștri să devină autonomi, dar cu cât ne îndepărtăm de copilărie, cu atât sarcina noastră de părinți și educatori va fi mai dificilă.

Mergând mai departe ajungem la adulți. Este posibil să fim dintre cei norocoși care au ales să devină autonomi și suntem pe calea noastră, dar se poate întâmpla să nu fie așa. Ce este de făcut?

Vestea bună este că niciodată nu este prea târziu. Educația se întinde de-a lungul întregii vieți deci nu este prea târziu să învățăm. Cultivarea  flexibilității comportamentale, a curiozității, a creativității poate schimba dramatic paradigma unui adult. Schimbări și reorientarea către un ideal pierdut se pot întâmpla și acum.

Deși avem impresia că adulții sunt autonomi, uneori acest lucru nu este adevărat. Deci poate fi foarte posibil să corectăm această lipsă prin muncă grea la vârsta adultă.

Ca o concluzie atât noi, cât și comunitățile mai largi care au caracter educațional ar trebui să sprijine în primul rând autonomia persoanelor.

Vă las pe voi să reflectați la cele scrise și vă doresc să nu vă abandonați niciodată idealurile. Lumea are nevoie de ele. Fiți înțelepți!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu