Ambasador Star of Service

vineri, februarie 22, 2013

În ce mai cred?

Acest subiect revine iar și iar. Probabil pentru că este important. Nu vreau să preiau ideile altora, însă alții mă însuflețesc. 
Cam despre asta este postarea. Singura opțiune care mă motivează este să urmez oameni cu care rezonez. Nu mai am răbdare, nici timp să mă îmbăt cu apă rece, cu vorbe și citate culese de pe Facebook. Vreau să văd și să simt viață, acțiune, bucurie.

Și pentru că lista mea de cunoscuți (în lumea reală) se îndreaptă vertiginos spre o cifră cu 3 cifre cel puțin, oameni cunoscuți în peregrinările personale și profesionale, îmi dau seama că și dacă fac o selecție, tot nu îmi ajunge timpul să beau câte o cafea cu fiecare. Ca un administrator bun ce sunt mai am nevoie de un criteriu, unul foarte important, unul care face diferența. Criteriul este foarte subiectiv, se numește criteriul adevărului personal, pompos nume, știu, dar altul mai sugestiv nu am găsit. 

Nu vreau să mă mai întâlnesc cu oameni care mă pun în disconfort, indiferent de ce mumble-jumbo-uri psihologice îmi veți întoarce, cum că ei sunt tot oglinda mea. Eu nu așa cresc, am propriile mele metode, subiective bineînțeles. Vreau să mă întâlnesc cu oameni de la care să vreau să învăț, oameni care mă fac să mă simt liberă, în largul meu. Oameni care să mă facă să simt vântul în față și inima bătând cu putere în piept, oameni cu care să plâng fără jenă, care să îmi oblojească rănile, dar să știe să îmi dea și un ghiont discret, ca să nu zic șut. Cred că acel criteriu pe care îl caut este o combinație de blândețe, sensibilitate și înțelepciune. Aceștia sunt oamenii pe care îi vreau în preajmă, punct.

Dacă mă întâlnesc cu vreo zece din ăștia călătoria mea a avut sens. Fiți înțelepți!




2 comentarii: