Ambasador Star of Service

joi, martie 05, 2015

Salvez lumea

Am 43 de ani, azi dimineață aveam 65 de kilograme, în general am 165 cm înălțime. Sunt o persoană obișnuită, însă până acum 9 ani nu știam cât de extraordinară sunt. Mă trezesc dimineața, îmi pregătesc familia pentru o nouă zi, apoi îmi iau costumul de supererou și salvez lumea.

ilustratie de Vali Petridean
Provocarea mea cea mai mare este că nu am superputeri. Sunt un supererou lipsit de superputeri, ceea ce la prima vedere pare un non-sens. Cine a mai vazut un supererou fara o privire laser sau fara un scut care il protejeaza de toate relele. Nu am nici macar viață veșnică. Stai, cred că aici m-am încurcat un pic. Viața veșnică este dintr-o altă ficțiune. Ce vroiam să zic este că nu am indestructibilitate, adică nu sunt indestructibilă. De fapt sunt atat de destructibilă, încât mă poate învinge și un pui de găină. Sunt atât de vulnerabilă încât deseori plâng din cele mai neașteptate motive. Plâng la filme, plâng atunci când alții se bucură, plâng de câte ori reușesc să câștig câte o bătălie.

Situația mea devine destul de încurcată, pentru că sunt sigură că deja vă întrebați, și pe bună dreptate, dacă nu este vorba despre o glumă. Adică cine ar putea salva lumea dacă nu are măcar o superputere? Imaginați-vă o femeie de 43 de ani, cu dimensiunile menționate deja mai sus, într-un costum de supererou și fără superputeri. Nu este o imagine comună, de asta puteți fi siguri, dar nici o imagine care să vă inspire încredere. Doar este vorba despre lumea voastră. Ați lăsa așa o lume așa de frumoasă în grija unui astfel de supererou?

În ciuda acestor detalii eu îmi fac treaba, salvez lumea în fiecare zi cu lipsa mea de superputeri. Nu caut faimă, trăiesc pentru mine și cred că încet, încet încep să trăiesc și pentru ceilalți. Să nu vă imaginați că nu îmi este frică, uneori sunt terorizată de faptul că nu știu sigur dacă disting între ce este bine și ce este rău, sau între ceea ce este real și ceea ce este imaginar. Trăiesc mărunt, însă viața mea la fel ca viața tuturor celor ca mine, nu este lipsită de grandoare. Exact ca viața unui cărăbuș care reușește după zile și nopți să construiască o casă. Pentru el este ceva grandios, pentru tine, un om, nu există ceva mai mărunt.

Nu mă simt niciodată singură și nu mă plictisesc niciodată. De fiecare dată epopeea mea este diferită de cele dinaintea ei. Iar seara deși sunt obosită, fac tot ce pot eu mai bine ca să mai adaug o picătură de bucurie în sufletele oamenilor pe care îi iubesc. Să nu credeți că asta este tot. Pentru că după ce îmi pregătesc familia pentru culcare, îmi iau din nou costumul de supererou și ce credeți? Salvez lumea.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu