Ambasador Star of Service

joi, mai 04, 2017

Oamenii și întrebările lor existențiale

    Când o casă este nelocuită timpul se oprește la momentul în care ultimul locatar a părăsit-o. Casele sunt vii pentru că sunt locuite. Aceeași idee este exprimată într-un mod mai sofisticat în psihlogia socială care afirmă că identitatea nostră este construită inclusiv din obiectele care ne aparțin. Noi ne prelungim în jurul nostru, avem efect asupra mediului și oamenilor care ne înconjoară.
   
   Conștienți de această particularitate, ni se deschide posibilitatea să ne locuim și viețile, să nu le lăsăm părăsite, să ne vitalizăm mediul și relațiile cu ceilalți. Dacă auzim în jurul nostru pe cineva care evocă plin de nostalgie o perioadă din propria viață ca fiind "perioada bună" sau "vremurile bune", este foarte probabil ca acea persoană să își fi abandonat propria viață și dezvoltare în acele vremuri, în detrimentul prezentului. Singurii cărora le este permis să evoce "alte vremuri" sunt cei aflați la senectute, însă și acolo există un mic amendament, să evoce evenimente care s-au întâmplat în realitate sau evenimente care îi fac să simtă că viața lor le-a oferit cam tot ce le putea oferi.
 
    Este greu de crezut că nu ne locuim propriile vieți, însă foarte adevărat. Prinși în vârtejul cotidian ratăm esența, sensul, pe care doar noi îl putem cunoaște.

   Aud deseori în jurul meu mute sau verbalizate întrebări despre sens: "Ce rost au toate astea?" sau "Te-ai întrebat vreodată de ce existăm?" sau "Unde este dreptatea în lumea asta?" sau "Am trăit degeaba până la x ani", etc. În esență toate exprimă aceeași dorință, ca cineva din exterior să facă lumină, să ne spună ce rost au viețile noastre, să facă dreptate pentru noi, să ne ofere un fir roșu ca să nu mai bâjbâim.

   Cu cât ne deplasăm mai mult către maturitate cu atât revin întrebările, insistente și perseverente. Ar fi frumos să existe această posibilitate, posibilitatea ca cineva din exterior, un oracol, o forță plină de înțelepciune și autoritate să ne ofere toate răspunsurile, dar...
 
   Nu vreau să complic explicațiile mai mult decât este nevoie, întrebările există, la fel și răspunsurile, însă acea forță înțeleaptă și autoritară este de căutat și de găsit. Metaforic unii coboară să o găsească în măruntaiele pământului, alții urcă pe cele mai înalte, austere și periculoase culmi. 

   Lăsând metaforele deoparte, răspunsurile nu le putem da decât noi, pentru că sunt îngropate în noi de la naștere. De fapt ceea ce numim vocație este tocmai acea presiune interioară a acestor răspunsuri care își caută întrebările. Refuzul nostru de a face loc răspunsurilor deja encriptate se soldează cu suferință, nevroză, boală pentru noi și pentru cei din jurul nostru. Blocați în căutarea răspunsurilor în exterior și presați de acestea din interior, acesta este paradoxul oamenilor și al întrebărilor lor despre sens. 

   Așa că omule nu mai amâna, oprește-te din negare, fugă disperată, înfometare, anesteziere și crează spațiu răspunsurilor tale, netezește-le calea clipă de clipă, apleacă urechea la ce îți șoptesc ziua și noaptea. Căci răspunsurile tale sunt doar ale tale și stă în puterea ta să le împerechezi cu întrebările potrivite.

   Pentru că la final vei fi singur și nu vei înțelege mai mult decât te-ai întrebat tu pe tine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu